LOREDANA

COOPERARE ŞI ÎNCURAJARE PRIN ACTUL DIDACTIC

Publicat de LOREDANA , miercuri, 21 aprilie 2010 04:27

Obiectivul central al activităţii în grădiniţă trebuie să fie dezvoltarea şi stimularea dezvoltării copiilor prin modalităţi care să asigure bazele unei personalităţi independente şi creatoare ţinând seama de particularităţile individuale şi de ritmurile proprii fiecărui copil.
În ajutorul atingerii acestui obiectiv se aplică metode şi strategii diverse raportate la conţinuturile curriculare , cât mai adecvate caracteristicilor grupei de preşcolari cu care se lucrează. Sub aspectul performanţelor propriu-zise , metodele de învăţare prin cooperare sunt mult mai stimulatorii decât cele de competiţie. Dar cel mai mult sunt apreciate situaţiile cooperative pentru efectele lor socializante , de promovare a relaţiilor sociale şi a valorilor societăţii democratice.
Scopul principal al învăţării prin cooperare este familiarizarea copiilor cu relaţiile de muncă ce presupun împărţirea şi distribuirea sarcinilor, solidarizarea membrilor grupului în jurul atingerii obiectivelor de interes comun , renunţarea la interesele personale în favoarea intereselor de grup, dezvoltarea unor trăsături de personalitate cu caracter prosocial.
Recurgând la învăţarea prin cooperare , copiii mai puţin capabili sunt încurajaţi să lucreze împreună cu cei mai capabili. Adoptând ideile şi strategiile acestora , ei pot realiza mai mult decât ar face-o individual ,grupul dovedindu-se mai capabil decât oricare dintre indivizii care îi compun, să găsească soluţia unei probleme cu un ridicat grad de dificultate.
În cazul grupurilor rareori se poate vorbi de omogenitate . Diversitatea membrilor se constată pe mai multe planuri – de la cel cognitiv la cel temperamental . În procesul de cooperare se întâmplă ca unii copii să manifeste reticenţă în privinţa posibilităţilor proprii ori să exprime rfuzul sau revolta ca poziţie proprie faţă de decizia/propunerea unui partener.În astfel de situaţii , în general repetate , când copilul exprimă o sugestie neluată în seamă ,stima de sine poate scădea simţitor . De aceea , trebuie avut în vedere şi conceput un program susţinut de creştere a stimei de sine.Astfel vom obţine cu mai multă uşurinţă cooperarea copilului.
Prin jocuri/exerciţii/acţiuni atractive se poate consolida stima de sine chiar şi copiilor de trei ani. De exemplu: “Alege un nume obiectului !” (deci noi putem alege un nume ) sau “Supunem la vot!” (noi hotărâm: suntem sau nu de acord).Soluţiile “culese”de la copii pentru rezolvarea problemei şi alegerea soluţiei optime constituie paşi importanţi în învăţarea cooperării între copii.
De fapt , ce urmărim să înveţe copiii noştri ?
Vrem ca ei să înveţe:
• să se simtă legaţi de celelalte fiinţe umane;
• să le pese de binele altora;
• să se bucure de realizările ori cel puţin de încercările proprii şi ale celorlalţi ;
• să rezolve probleme fără a se certa sau a da curs certurilor ;
• să se iubească pe ei şi pe ceilalţi şi să arate această dragoste a lor şi celorlalţi ;
• să treacă peste ocazia de a-i învinovăţi pe ceilalţi şi,în loc de aceasta ,să caute căi de a ajuta la îmbunătăţirea unei situaţii;
• să înţeleagă că modul în care “jucăm”este cu adevărat mai important decât faptul de a pierde sau câştiga.
Iată câteva simple jocuri care încurajează cooperarea şi diminuează sau chiar elimină confruntarea:
1.”PRINDE JUCĂRIA”- educatoarea aşezată în faţa semicercului de copii aruncă o jucărie către un copil . Jucăria este aruncată şi prinsă o dată sau de mai multe ori . Fiecare aruncare se numără,iar cel care a prins jucăria o returnează şi o aşază. Educatoarea le propune:"Hai să aplaudăm că am ajuns la a şasea prindere corectă;să aplaudăm de şase ori.” Dacă jucăria a fost scăpată/pierdută,educatoarea îi întreabă:”Putem să o găsim?Haideţi să o căutăm!”.
Comportamentul cooperant este stimulat prin alegerea “vecinilor buni care ne ajută”la prindere, deoarece una din indicaţiieste de a arunca colegului care are mâinile “pregătite”.
Aici nu mai este vorba de competiţie , ci de punctele acumulate împreună.Se pune accent pe învăţarea corectă a deprinderii de aruncare/prindere , pe îmbunătăţirea motricităţii şi activităţii copiilor şi nu pe competiţie.Şi nu trebuie uitat că poţi învăţa chiar din greşeli corectate cu tact şi înţelegere.
2. “SCAUNUL MAGIC”- în genul jocului cu scaunele , dar fără să se elimine concurenţii.Toată lumea trebuie să se aşeze . Provocarea este : “Cum pot sta trei sau patru copii pe două scaune sau pe un scaun?”(câte rămân spre final). Se caută cât mai multe variante utilizând un “sau”interogativ.Se experimentează prin diferite încercări , spre amuzamentul copiilor, subliinind rezultatul obţinut prin întrebări :”Eşti sigur?”; “E de ajutor pentru ceilalţi?”; “Se poate şi altfel?”. La sfârşit se alege o singură variantă, cea mai convenabilă grupului.
3. “GHEMUL”- grupul de copii este aşezat în cerc , pe covor . Ei primesc un ghem de sfoară /lână pe care îl rostogolesc de la unul la altul , în direcţii diferite. Fiecare ţine o bucată de fir astfel încât pe covor să apară un desen inedit. Trebuie ca firul să fie bine ţinut, dar nu trebuie tras brusc pentru că se strică desenul pe care îl fac împreună .
Când ghemul s-a terminat începe strângerea lui în ordine inversă . Pe măsură ce se strânge , fiecare îl numeşte pe colegul căruia îi înmânează ghemul.